send link to app

Povești Pentru Copii


4.0 ( 9120 ratings )
Giochi Istruzione Istruzione
Sviluppatore Kidsopia
Libero

O colecție de 25 povesti cu morală, adaptate pentru copii, împărțite în 5 colecții.

Pentru prima colecție, “Povestiri cu Animale”, am ales ca inspirație îndrăgite fabule ale lui Esop și Jean de La Fontaine, precum și o frumoasă poveste din folclorul chinezesc.
A doua colecție de povești este formată din cinci minunate istorisiri semnate de Frații Grimm și rescrise pentru a se potrivi copiilor din zilele noastre.
Iar în a treia colecție, cinci aventuri pline de mistere, emotii si descoperiri fascinante ale faimosului Sinbad Marinarul.
Apoi îi avem invitați pe Păcală și Tândală care vin cu povești pline de năzbâtii, păcăleli cu haz și snoave de ascultat înainte de culcare; toate povestite de una dintre cele mai frumoase voci: Mihai-Gruia Sandu.
Și pentru că știm că celor mici le plac năzbâtiile încheiem cu aventurile unuia dintre cei mai cei: Mowgli copilul din mijlocul junglei îi va ține cu sufletul la gură pe cei mici în Cărțile Junglei

Pe lângă povești în sine, am adaptat cadrele în puzzle-uri și planșe de colorat pentru a putea oferi copilului o experiență aparte.

Cum se vor distra și învăța copiii:
- numele a 17 culori folosite în jocul de colorat
- colorează cadrele interesante ale poveștilor după bunul plac
- micuții își exersează abilitățile de rezolvat puzzle-uri cu diverse grade de dificultate
- poveștile pot fi ascultate în interpretarea povestitorului sau pot fi citite de un părinte
- vor face corelația dintre cuvinte și cum sună ele pentru că în cadrul poveștilor textul se colorează în timpul vorbirii

În acest moment avem următoarele povești:

Poveștiri cu Animale
• Corbul și vulpea
• Greierele și furnica
• Iepurele și țestoasa
• Muzicanții din Bremen
• Regele Maimuță

Povești de Frații Grimm
• Hansel și Gretel
• Croitorașul cel Viteaz
• Frumoasa Adormită
• Cenușăreasa
• Hans și Zmeul

Aventurile lui Sinbad Marinarul
• Sinbad și Balena Uriașă
• Sinbad și Pasărea Roc
• Sinbad și Insula Maimuțelor
• Sinbad și Bătrânul Mării
• Sinbad și Uriașul

Povești cu Păcală și Tândală
• Tândală și frații lui
• Păcală argat la popă
• Păcală și Tândală
• Rămășaguri cu boierul
• Tâlharii din cimitir

Cărțile Junglei
• Intrarea în haitic
• Hoții din frunziș
• Comoara din peșteri
• Vânătorul cu o mie de țepi
• Floarea roșie

Sperăm să vă placă și să vă distrați alături de cei mici!

Kidsopia oferă o gamă largă de jocuri distractive şi modalităţi creative de a învăţa copilul lucruri noi.
Platforma Kidsopia este perfectă pentru micuţii de 2 şi 3 ani, pentru copii de grădiniţă (de la 4 la 5 ani) şi pentru cei care abia acum încep şcoala (6 şi 7 ani), prezentându-le multe din ideile de bază şi noţiunile pe care un copil trebuie să le înţeleagă şi să le stăpânească corect.
Kidsopia este o platformă educaţională bazată pe studiul UNICEF: “Repere Fundamentale pentru Învăţarea Timpurie a Copilului de la Naştere până la 7 ani” (RFIDT).

Ne-am bazat pe exerciţiu şi practică ca fundament în procesul de învăţare al domeniilor precum ştiinţă (matematică, geometrie, fizică, chimie), biologie (corpul uman, animale, plante), artă (colorat, desenat, pictat), logică (puzzle-uri de imagini şi cuvinte), dezvoltarea emoţională (conştiinţa de sine, încrederea în sine, moduri de a face faţă şi a înţelege sentimentele).
Cu ajutorul platformei Kidsopia copilul va trece printr-un proces constând în 3 etape:

1. Acumularea şi înţelegerea noilor concepte.
2. Fundamentarea acestor noţiuni prin procesul de exersare.
3. Dezvoltarea capacităţii de a recunoaşte, asocia şi aplica aceste noi informaţii.

Scopul aplicaţiilor din Kidsopia este ca cei mici să înveţe într-o manieră relaxată, jucăuşă şi inteligentă conceptele expuse mai sus.

Mai multe detalii pe: www.kidsopia.ro

Limba: Româna (România, Moldova)